3 pasi care te ajuta sa iti schimbi obiceurile rele

 

Cand e vorba de fericire, fiecare dintre noi ar dori o solutie cat mai rapida la problemele pe care le are, un traseu cat mai scurt si cat mai putin anevoios daca se poate. Pe cat de promitator si simplu suna titlu postarii, calea mea nu a fost nici simpla, nici anevoioasa. Dar nu am renuntat si ma bucur sa culeg deja roadele. De aceea vreau sa va impatasesc experienta mea in acest domeniu foarte important pentru mine.

Care dintre noi nu vrea sa se simta cat mai liber: sa faca ce vrea, ce ii place sau ceea ce crede ca este cel mai bine pentru el. Nimanui nu ii place sa se simta ingradit sau restrans in vointa sa. Vream sa actionam in baza libertatii noastre de alegere si nu fortati de circumstante.

Primul pas in atingerea acestui scop a fost sa realizez care sunt circumstantele in care fac alegeri ale caror consecinte nu imi plac deloc. Unde scrancesc din dinti de frustare sau inghit in sec de rusine sau mi se strange stomacul de frica?

1. Recunosc unde nu sunt libera

De cele mai multe ori nici nu imi dadeam seama ca nu sunt libera intr-un anumit domeniu. Am realizat in timp prin multe ore de consiliere, de rugaciune si reflectie personala ca tot ceea ce ma controleaza si ma ingradeste imi ia libertatea. Poate sa fie o relatie, o substanta, o activitate, o persoana, etc. La mine am gasit de toate. Cand nu poti sa spui nu la ceva, desi vrei asta, esti controlat de acel lucru.

Biblia spune ca suntem robii lucrului de care suntem stapaniti. Daca pacatuim suntem robi ai pacatului. Si nu invers. Poti sa fi liber si sa mai cazi din cand in cand in pacat. Dar daca pacatuiesti constant si pe durata intr-un anumit lucru atunci esti robul acelui lucru.

Adica daca mananci dulciuri peste masura si nu reusesti sa spui nu atunci esti robul zaharului. Dependenta de zahar te stapaneste. Si nu tu pe ea. Daca vorbesti mereu de rau atunci esti robul barfei. Daca te uiti mereu pe facebook si constant postezi lucruri ca sa vezi cate liku-ri mai primesti si nu poti sa spui nu acestui obicei esti robul acestui obicei. Daca tipi constant la copii tai, sau ii critici si nu poti sa te opresti desi iti doresti asta, esti robul criticii sau al maniei. Daca te uiti constant la pornografie pe internet sau te joci constant jocuri pe calculator si nu poti sa te opresti, intri in aceeasi categorie. Lista poate continua pentru fiecare in parte.

Multi se amagesc (si eu inclusiv)  cand spun ca pot sa se stapaneasca. Iti aduni toate puterile si cateva saptamani te abtii. Dar dupa trei luni, sau trei saptamani sau trei zile cazi din nou. Te simti vinovat, te condamni sau iti gasesti scuze si cercul vicios incepe din nou.

Este ca diferenta intre porc si pisica. Poti lega porcul in lanturi ca sa nu se tavaleasca in mizerie. Dar cand ii dai drumul se duce direct acolo. Pisica dimpotriva, daca se murdareste putin se curata impulsiv.  Asa este si cu cel care este liber: daca cade imediat se ridica, se curata, regreta ceea ce a facut si nu se condamna la nesfarsit. Isi continua viata mai departe fiind constient ca asta a fost un accident si nu ceva ce ii defineste viata.

2. Recunoasterea minciunii

Biblia spune ca Adevarul ma face libera.

Libera pentru ce? Libera ca sa fiu ca El. Libera sa fiu cea pe care Dumnezeu m-a creat sa fiu. Initial omul a fost creat dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu pentru a trai vesnic. Cand omul a ales independenta, sa mearga pe calea care a vrut-o el, a intrat pacatul in lume si prin el moartea vesnica. Pacatul ma impiedica sa fiu cea pe care Dumnezeu s-a gandit sa fiu cand m-a creat.  Datorita anumitor decizii gresite in viata sau ca urmare a reactiei mele la mediul in care am crescut (familie, tara, cultura etc) am devenit altfel decat Maria V.0.0 – Maria originala.

Deci acolo unde mai traiesc cu un anumit obicei care nu imi face bine inseamna ca m
ai cred pe undeva o minciuna. Si eu am crezut multe minciuni si probabil inca mai cred cateva. Dumnezeu prin Duhul Sfant (despre care Biblia spune ca ne conduce in adevar) mi le-a aratat treptat. Aici nu exista o metoda anume. Cel mai important insa este sa te raportezi la adevarul biblic, sa fi deschis sa accepti critica, sa ai pe cineva care te asculta empatic, se abtine sa dea sfaturi, iti pune intrebari bune si iti oglindeste anumite reactii personale: poate fi un prieten matur spiritual, un consilier, un coach, un terapeut bun, un duhovnic bun.

De exemplu una din minciunile pe care le-am crezut mult timp a fost ca nimeni nu ma ajuta si ca trebuie sa ma descurc mereu singura in toate in viata. (cuvintele precum: Nimeni, niciodata, totdeauna, mereu, folosite des sunt un bun indicator pentru o minciuna). Asta a dus la faptul ca eu preluam multe responsabilitati care nu erau ale mele. Rezolvam si problemele altora pentru ca consideram ca daca altii nu le fac atunci trebuie sa le fac eu. Cu asta incurajam pe ceilalti sa fie iresponsabili fata de consecintele faptelor lor (copii sau sot) si imi pavam calea incet incet spre burn out, pe masura ce inima mea se umplea de frustrare si amaraciune.

Recunoasterea adevarului ca: Am dreptul sa cer ajutor, Dumnezeu este sprijinul meu si ma va ajuta, nu trebuie sa ma descurc singura si nu sunt responsabila sa preiau probleme altora (fiecare are problema lui si eu pot sa ajut dar sa nu o fac problema mea) m-a ajutat sa fac un prim pas spre libertate.

O alta minciuna a fost ca sunt doar atat de valoroasa cata performanta aduc si daca fac greseli imi atrag rusine. Ma simteam iubita daca aduceam performanta multa si excelenta, daca eram apreciata de altii si cautata. Daca nu, incepeam sa ma indoiesc de mine. Daca faceam greseli si eram criticata imi era rusine. Inca ma lupt cu aceasta minciuna. Minciuna ma facea sa ma compar mereu cu altii si sa caut sa fiu mai performanta decat ei. Obiceiul prost la care a dus a fost sa nu pot sa ma relaxez, sa fac continuu ceva, sa caut mereu sa fiu cat mai eficienta si sa folosesc timpul intr-un mod cat mai util. Inconstient judecam mereu ce este mai eficient si ce nu.  A fost un obicei foarte extenuant care imi fura multa viata si ma afecta si fizic.

Recunoasterea adevarului: ca Dumnezeu ma iubeste si cand nu aduc performanta si cand fac greseli, si cand nu reusesc sa aud si sa fac exact ce imi spune El m-a ajutat sa fac pasi mari in directia eliberare de frica de om si sa nu caut sa mai fac pe toti fericiti mai ales pe sotul meu sau pe copiii mei.

3. O noua Marie sau Maria V.1.0 updated. Schimbarea mintii si punerea in practica a noilor adevaruri.

Biblia spune ca daca Isus te face liber atunci esti cu adevarat liber.  Exista doua cai prin care omul incearca sa se schimbe.  Pe dinafara arata la fel dar la final duc in directii diferite.

Exista o diferenta foarte mare intre a te stradui tu insusi sa devii o versiune mai buna decat cea de ieri si a fi ceea cea/cel care ai fost creat sa fi.

Prima este efort propriu, foarte laborios si extenuant, frustrant si plin de nemultumire.

A doua varianta e ca atunci cand ai un program de software downlodat in tine pe care il rulezi zilnic. Sau ca si cum te trezesti dimineata si imbraci o haina noua, frumoasa care deja o ai pregatita in dulap.

Aceasta cale este cea a relatiei, a parteneriatului si a colaborarii, a harului. Intretin constant, asa cum respir sau cum ma spal o relatie cu Dumnezeu, cel care m-a creat si ma cunoaste cel mai bine. Comunic cu El, rugandu-ma sau meditand asupra cine este EL si ce spune El despre mine. Cand recunosc un adevar il aplic.  Totul incepe de la nivelul mintii. Gandurile influenteaza emotiile si faptele. In mod natural te porti altfel si nu invers. (Cei mai multi incep invers).

Eu cunosc foarte bine ambele cai. La inceput, cand l-am cunoscut pe Isus am schimbat partea din afara ca sa fiu ca El. Copiam fidel pe altii despre care aveam impresia ca sunt mai maturi spirituali pana cand la un moment dat ma dezamageau pe undeva (nu este nimeni perfect) si incepeam din nou de la capat. Daca liderul meu se trezea la 5 sa se roage eu ma trezeam la 4. Daca postea 1 zi, eu posteam 3. Ma straduiam si ma chinuiam si in cel mai bun caz deveneam o Maria versiunea imbunatatita, mai mandra si care judeca pe cei ce nu reuseau.  Pe langa faptul ca se punea pe ea sub presiune mai punea si pe cei din jur.

Dupa ce m-am casatorit si am avut copiii am vazut foarte clar cum arata interiorul meu. Copiii ti-l oglindesc. Acum am realizat ce este de fapt in mine si m-am speriat. Am fost nevoita sa caut o alta cale. Si in final am gasit-o. Yey!!! Mai sunt zile sau perioade cand mai incurc caile dar acum ca am gustat ceva mai bun in nici un caz nu mai vreau sa ma intorc inapoi. Diferenta
este ca de la cer la pamant.

Calea spre iad este pavata cu intentii bune. What is the point pana la urma?

Cred ca sunt oameni care reusesc sa ajunga la mari performante prin disciplina si isi schimbe obiceiurile prin vointa proprie. Scopul final este o viata mai buna, mai multa liniste sufleteasca, mai mult echilibru, relatii mai bune etc. Merita sa te straduiesti si pentru viata aceasta, zic eu.

Toata psihologia din ziua de azi cu terapiile si metodele ei foarte diverse, cu toata intelepciunea si toate instructiunile ei (5 pasi spre mai multa liniste sufleteasca, 10 sfaturi pentru o casnicie fericita, 3 cai practice sa nu mai tipi la copilul tau, 7 sfaturi cum sa eviti televizorul etc.. ) este buna dSnipImage vulturar un lucru nu poate sa faca: sa te mantuiasca, sa te salveze de la moartea vesnica. E bine sa cautam sa facem bine, sa avem scopuri  bune in viata, sa devenim mai buni, mai intelegatori, mai liberi, mai curajosi. Nu vreau sa fiu inteleasa gresit. Dar porcul ramane porc. Si nu se poate schimba singur in pisica.

Eu am fost creata sa traiesc vesnic. Eu cred ca nu suntem creati doar pentru a trai aici pe pamant si apoi gata: te faci pisica (in adevaratul sens al cuvantului) in functie de cat de bun sau rau ai fost. (Ma intreb cei care cred asta, cine cred  ei ca defineste dreptatea. O pisica mai mare – sefa pisica? De unde vine dreptatea care judeca pe om? Simtul dreptatii pe care il are fiecare dintre noi de unde vine? a aparut odata cu Big Bangul?!!). 

Si in acest context nici un obicei bun obtinut cu o mare disciplina nu te poate duce la vesnicie. Adevarul este si ramane acesta cine crede in Isus (a crede inseamna a-L cunoaste, a avea incredere in El si a face ce spune El si nu a sti despre El) este o faptura noua si are viata vesnica.

Ioan 17:3 „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Daca acest subiect ti-a starnit dorinta sa stii mai mult despre calea mantuirii  poti sa ma contactezi. Ti-o arat cu cea mai mare bucurie. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s