Conectarea cu copilul meu – sau cum il iubesc pe copilul meu neconditionat

Cu cateva luni in urma am scris cateva ganduri si sfaturi practice despre educarea copilului fara tipete si drame.

In urma reactillor pe care le-am primit dar si uitandu-ma cu atentie la ceea ce am invatat noi despre relatia cu copiii nostri mi-am dat seama ca ar fi trebuit sa incep cu inceputul si anume fundamentul pe care se cladeste educatia unui copil. Acesta este dragostea neconditionata. Copiii care se simt iubiti neconditionat au incredere in parintii lor, ii respecta si asculta cu mai multa usurinta.

Dar ce este sau cum arata dragostea neconditionata? Intrebarea aceasta a fost subiectul multor rugaciuni.

In general, am observant un comportament al meu diferit in functie de comportamentul copilului. Cand copilul face a 10a oara aceeasi greseala desi i-am explicat cum este bine tind sa am o reactie diferita  (manie, tipat, aratat cu degetul, amenintat) decat atunci cand copilul meu face ce ii spun si aduce performanta dorita de mine (primeste lauda si apreciere). Comparand cele doua situatii nu a fost greu sa imi dau seama ca dragostea mea este conditionata de felul in care se comporta copilul meu.

Bun dar cum sa iubesc pe cineva care pacatuieste, care greseste, care nu asculta? Aceasta este aceeasi intrebare ca si cea despre cum separ pacatul de pacatos. Cum pot iubi un pacatos dar sa urasc pacatul lui? Raspunsul, ca de obicei il da Dumnezeu. El nu a intarziat sa ne lumineze si in aceasta privinta.

Primul lucru pe care l-am invatat a fost sa disting intre emotiile copilului meu si faptele care le urmau.

Al doilea lucru a fost sa invatam sa adresam inima copilului si nu doar faptele care sunt doar expresia a ceea ce este in inima. Daca tratezi simptomele nu rezolvi problema. Ea se rezolva tratand radacina.

Ce inseamna asta practic?

  1. Distinctie intre emotiile si faptele copilului meu. 

Emotiile de baza sunt tristete, frica, manie, bucurie. Restul de peste 30000 de emotii sunt combinatii ale acestor emotii de baza. Aceste emotii nu sunt negative sau pozitive. Ele exista, cu totii le avem. Ele sunt neutre. Si Isus le-a avut. Nu este gresit sa simt manie. „Maniati-va si nu pacatuiti“ spune Biblia. Si Isus a simtit frica in gradina Ghetsimani sau manie in templu, sau frustrare pe ucenici, dezamagire. Dar in toate acestea nu a pacatuit. Ceea ce fac ca urmare a acestor emotii se poate clasifica ca fiind bine sau rau.  De exemplu copilul meu este frustrat si il loveste pe fratele sau sau ii este frica sau rusine si ma minte, ii este lene si nu strange jucariile, etc. Emotiile isi au dreptul si locul lor. Au voie sa existe. Ca parinte eu trebuie sa il invat pe copil sa isi cunoasca emotiile si sa isi controleze reactiile la ele.

Putem face asta urmand urmatorii pasi:

  1. Accept emotiile lor. Vi se par cunoscute situatiile: „“Mama mi-e frig.  Cum draga sa iti fie frig? Aici este foarte cald si ai 2 bluze pe tine.“, „Mama nu imi place de bebe asta. Vai mama, cum poti spune asta?, doar este fratiorul tau. Nu ai voie sa spui asta.“, „Petrecerea a fost nasoala. Dupa toate pregatirile pe care le-am facut si cadourile pe care le-ai primit esti atat de nerecunoscator?“. Ceea ce facem cu asemenea reactii este sa negam ceea ce simt confuzandu-I sau sa categorisim emotiile ca negative, rusinandu-l. Acceparea emotiilor nu este altceva decat descrierea sau numirea lor si ar suna cam asa “Inteleg ca iti este frig“, „Vad ca nu iti place de bebe.“ sau „Inteleg ca nu ti-a placut la petrecere“. De multe ori noi reactionam mult prea repede cu pareri personale, dat ochiii peste cap, sfaturi, restrictii sau interdictii. Mult mai bine este sa asculti, sau in prima faza sa taci. Sa spui poate doar „Hmmm…, aha..“. Cu afirmatii precum “Hmm, inca te simti obosit“ sau „Pentru tine este cald aici.. pentru mine este frig.“ sau „Inteleg ca tie nu iti place la scoala duminicala“ nu faci altceva decat sa accepti ca tu si copilul tau sunteti persoane diferite cu perceptii diferite si ca fiecare isi are dreptul lui de existanta. Facand asta o sa evitati multe certuri. Copii se simt intelesi, se simt luati in serios si incep sa se deschida. Acest lucru ii calmeaza si transforma haosul emotiilor lor dandu-le posibilitatea sa se conecteze din nou cu sine si cu cei din jur.
  1. Empatizez cu el. A empatiza cu copilul si cu ceea ce simte nu este acelasi lucru cu a aproba fapta lor. Pentru a empatiza cu copilul trebuie mai intai sa inveti sa il asculti. Asta inseamna sa lasi telefonul de-o parte, sa te asezi langa el, sa te uiti in ochii lui si sa fi atent la gestica, la mimica si la atitudinea corpului lui. In timp ce il asculti trebuie sa gasiti raspunsul la 2 intrebari: „Ce simte copilul meu? De ce simte asta?“  Cauta sa fi ca un detectiv care nu are deja conceptii predefinite despre copil ci pleaca intotdeuna de la prezumtia de nevinovatie. Este esential inainte sa stai de vorba cu copilul tau sa iti cercetezi propria inima si sa vezi daca nu cumva esti deja pornit pe copil si daca nu cumva sunt anumite frici sau griji care te impiedica sa il tratezi pe copil fara prejudecati (de exemplu „Copilul meu este mereu agitat, nu o sa invete niciodata sa stea linistit. asa era si taica-su. Nu stiu ce sa ma mai fac cu el“ sau „Copilul asta nu o sa invete niciodata sa spuna nu si toti sa sa profite de el“). Astfel de ganduri pe care le avem la nivel de subconstient ne determina deja reactia in interactiunea cu copilul si ne impiedica sa il tratam cu dreptate.  E ca si cum noi deja ne asteptam la un anumit comportament si cautam doar confirmarea la ceea ce noi deja stim. Nu este greu sa vezi ceea ce deja crezi. Ochiul este lumina trupului tau. Tu poti sa hotarasti cum privesti o anumita situatie. Este important sa devii constient de stampila pe care poate ai pus-o deja copilului tau si sa dai jos ochelarii prin care il privesti. A empatiza nu este altceva decat a descrie ceea ce simte, a-i oglindi sentimentele, a le valida.

Exemplu cum poate suna o situatie cand nu empatizezi versus cand empatizezi

  1. „C: Mama vreau Smacks. M: Nu avem Smacks. C: Dar vreau Smacks acum. M: De unde sa iti scot acuma smacks? Avem Cornflackes in schimb. Vrei? C: Nu. Mie imi plac Smacks si nu vreau Cornflackes. M: Ti-am zis ca nu avem. Si daca te mai miorlai nu mai primesti nimic.” 
  2. „C: Mama vreau Smacks. M: Oh. Imi pare rau dragule dar nu mai avem. S-au terminat. M: Dar vreau…M: Daca as avea ti-as da un bol maaaare de tot. In schimb mai avem Cornflackes. Vrei? C: Nu, mami mie imi plac Smacks cel mai mult. M. Te cred. Si mie imi plac Smacks cel mai mult. Mi-as dori sa am acum cateva sa iti dau. C: Ok, hai sa ne consolam cu Smacks atunci.” 

Acceptand emotiile copilului si empatizand cu el stabilesc baza conectarii cu copilul tau.

Conectarea inseamna a ramane in relatie cu copilul si creeaza conditiile necesare pentru ca copilul sa devina deschis pentru invatare sau educare care pana la urma este scopul nostru: sa educam copilul sa traiasca responsabil in dependenta de Dumnezeu.

Conectarea:keep-calm-and-connect-454-jpg

Il ajuta pe copil sa iasa din starea combativa. Orice copil care este in stare defensiva nu este deschis pentru a invata. Degeaba vii cu sfaturi si cu invataturi despre ce trebuia  sau nu sa faca daca el nu este deschis. Intra pe o ureche si iese pe alta. Daca el simte ca este certat, invinovatit  si deja condamnat pentru ce s-a intamplat nu mai este deschis.

Il ajuta pe copil sa vada cat de mult valoreaza relatia ta cu el si adanceste aceasta relatia. Conectandu-ne cu emotiile lui il inveti cat de important este a iubi pe cineva chiar daca nu esti multumit cu deciziile lui.

Conectarea este mai dificil de realizat cand copilul este foarte furios. Cu atat mai mult insa este important ca copilul sa nu fie lasat singur in avalansa emotiilor sale. El trebuie ajutat sa iasa din aceasta stare urmand cei 2 pasi de mai sus.

Puteam avea doua categorii de reactii la mania copilului nostru, de genul: „Cand esti furios si iti iesi din fire esti singur. Te iubesc si sunt alaturi de tine cand termini cu tipetele astea. Atat timp cat te porti asa te ignor, asa ca grabeste-te si termina odata cu aceste strigate“ sau „Sunt aici alaturi de tine chiar daca iti pierzi controlul total si imi arati cea mai nasoala fateta a ta.“

Cum sa ma conectez fara sa il rasfat? Aceasta  intrebare mi se pune deseori.

A-i acorda copilului atentie, a fi interesat de ceea ce simte si ce gandeste nu inseamna a-l rasfata.  Conectarea cu copilul nostru inseamna a trece cu el prin situatiile dificile si neplacute, a impartasi cu el sentimentele si trairile dar nu a-l salva din situatii neplacute. Prin asta il ajutam sa devina responsabil.

Pana la urma asa face si Dumnezeu cu noi. El nu ne scoate din orice problema dar a promis ca  este cu noi indiferent ce se intampla.

A-l rasfata pe copil inseamna a face in locul lui ceea ce poate singur sa faca sau a-l scoate din anumite stari neplacute dandu-i multe lucruri (dulciuri), sau incercand sa il protejezi de dificultati sau tristete in loc de a-l invata cum sa devina rezilient la frustrarile si greutatile pe care viata oricum le aduce.

  1. Nu tratez simptomele ci radacina 

prin faptul ca il ajut sa reflecteze asupra reactiei sale. Acest lucru il fac cel mai bine punand intrebari. Desigur ca depinde si de varsta la care se afla. Pana la trei ani ii spun eu ce este bine sau rau sau ii dau alternative. Scopul este sa invete sa reflecteze singur asupra inimii sale si sa invete sa isi controleze reactiile la emotii in mod special daca acestea sunt destructive si ranesc pe ceilalti. „Ti se pare bine cum ai reactionat?“ „Este bine sa il lovesti pe fratele tau?“ “Tu cum te-ai simti daca el/ea ti-ar face ce ai facut tu? „Ce ai putea sa faci data viitoare cand esti nervos?“; „ Ce crezi sa zice acum Isus?“ „Ce i-ar place lui Isus?“Cum poti sa reactionezi cand te loveste?“ „Ce poti sa ii faci daca nu iti da masinuta?“. Aceasta metoda declanseaza un proces propriu de reflectie si de multe ori solutile pe care le aduc ei sunt mai potrivite decat cele pe care le dam noi.

Validand ceea ce simte practic il validez pe el, il respect, il accept asa cum este chiar daca pacatuieste, chiar daca face greseli, chiar daca nu se ridica la nivelul asteptarilor mele, ii dau libertatea sa fie el insusi.

Apoi adresez faptele lui si in colaborare cu el il invat sa preia responsabilitate pentru ceea ce simte, il invat prin exemplu propriu, prin Biblie etc cum trebuie sa se poarte.

Accentul cade mereu pe primul pas. Noi suntem foarte grabnici la vorbire si nu la ascultare.

Anul acesta mi-am propus nu doar in relatia cu copiii mei dar si cu sotul meu si cu cei din jur sa invat in primul rand sa ii ascult, sa ii percep, sa ii inteleg, sa ii accept asa cum sunt, sa nu judec inainte de vreme, sa le pun intrebari pentru a intelege de ce au reactionat asa si in ultimul rand sa ii ajut atat timp cat sunt deschisi sa ajunga singuri sa vada ce este in inima lor.

Atata timp cat nu realizeazi ce este in inima ta si faci lucruri automat fara sa te uiti la motivatia inimii tale si fara sa intelegi principiile in spatele unor porunci risti sa devii religios si netezesti calea copiilor tai spre religiozitate si nu spre o relatie cu Duhul Sfant. Dar asta este un alt subiect poate pentru o viitoare postare despre diferenta intre sclav si fiu. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s